Product Detail

Despre campanie

enÎn 2010 am fost diagnosticată cu neoplasm mamar stâng G2 pT2pN, din clipa aceea a trebuit să învăț și să trăiesc o altă viață, una diferită de cea de până acum. Să suport durerile fizice cauzate de operație, chimioterapie, radioterapie și tratamentele hormonale. În prima seară am plâns, mi-am descărcat sufletul într-un monolog dureros cu Dumnezeu. Era prea mult pentru mine, trebuia să trăiesc să-mi cresc cele doua fete, să-mi ajut fata cea mare care dintr-o eroare medicală la naștere s-a ales cu o hemipareză pe partea dreaptă, hidrocefalie și cu o întârziere de vorbire fiind cu mult sub nivelul copiilor de vârsta ei. Iar cum să cad eu? Eu, care am făcut aproape totul să-mi recuperez copilul, iar când mai aveam atât de puțin, când toți doctorii se minunau pentru cât de mult s-a recuperat, să cad.. Dintr-o dată viața mea era fără sens, toate visele mele au dispărut. Cu lacrimi pline de durere am început să mă rog la Dumnezeu să-mi dea putere să trec și peste asta. Cu o forță venită de la Dumnezeu m-am uitat la familia mea le-am văzut teama, suferința din suflet și mila lor.. Au urmat zile destul de grele pentru mine…chimioterapie, pierdere părului, hormonoterapia care au fost greu de suportat. Imunitatea mi-a scăzut atât de tare că era suficient să deschid frigiderul să răcesc. Ca să rezist tratamentelor și să-mi ridic imunitatea am luat diverse suplimente naturale destul de costisitoare pentru mine. Sotul muncea din greu să ne poată susține financiar. Chiar dacă îi era destul de greu nu s-a văitat niciodată, avea un singur scop, să fiu eu sănătoasă.

Din momentul în care am început tratamentele, nu am mai putut să mă mai ocup de recuperarea copilului, iar să plătesc un kinetoterapeut, o doamnă să poată face lecții zi de zi cu ea nu mi-am permis. A trebuit să aleg între viața mea și recuperarea ei. Mă durea sufletul când o vedeam, plângeam foarte des pentru neputința mea, tot ceea ce mai puteam să mai fac era doar să mă rog.

Cu timpul am învățat să accept tot ceea ce era nou în viața mea, chiar și tratamentele cu efectele lor secundare și extrem de puține beneficii. Cu un zâmbet vag și cu o nouă credință în suflet mi-am dat seama că totul depindea numai de mine, că trebuia să lupt pentru familia mea și să le zâmbesc indiferent cum mă simțeam.

În 2014, în urma unor investigații făcute de urgență din cauza unor dureri greu de suportat la bazin și coloană, dureri care m-au pus la pat, am aflat cu stupoare că aveam metastaze osoase (cap, torace, pelvis și abdomen). Vestea mi-a picat ca un fulger. Mii de gânduri se răscoleau și se zbăteau în mine. De ce eu? De ce tocmai acum? Lacrimile îmi spălau obrajii, era prea mult pentru mine… deodată în sufletul meu a înflorit dorința să-mi îndeplinesc obiectivul stabilit pe vremuri și să-mi recuperez copilul iar pentru asta trebuia să lupt. Doctorii, pe lângă tratamentele destul de greu de suportat, au uitat însă să-mi dea o șansă, una mica la viată, mi-au spus că mai am doar două luni de trăit. Soțul era disperat, copiii nu înțelegeau ce se întâmplă, iar eu mă rugam din tot sufletul la Dumnezeu să mă ajute. De atunci am învățat să mă bucur de viață așa cum este ea, am învățat să trăiesc cu dureri, am învățat să-mi fac familia să zâmbească și să meargă duminica la biserică pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu că m-a lăsat lângă familia mea.

În luna dec. 2016 boala iar m-a pus la pat, de data aceasta cancerul a plecat mai departe (picioare și brațe), piciorul stâng mă durea foarte tare, frica iar a pus stăpânire pe toată familia, am ajuns să cântăresc 40 de kg, arătam ca un schelet. Din cauza durerilor, nu dormeam iar de la tratamente vomitam și făceam febră. Chiar dacă îmi era din ce în ce mai rău am început să mă rog mai mult, toți aveau grijă de mine, copiii îmi aduceau de mâncare (când soțul era plecat) să mă spele și să-mi pună plosca. Nu vă spun cât de greu îmi era, dar nu aveam altă soluție. În acele clipe cu lacrimi în ochi le-am promis că o să lupt cât pot eu de mult să rămân lângă ei… Au urmat iar chimioterapie, radioterapie, zometa, hormonoterapie, plus tratamente naturiste de tot felul.

Într-un mod miraculos ușor, ușor am început să mă simt din ce în ce mai bine, să mai pun câteva kg pe mine, să învăț să merg cu căruciorul, apoi cu cârjele, să-mi scadă markerii tumorali de la 1987 la 235 și să merg fără să mă sprijin de nimic. Doctorilor nu le venea a crede… Dumnezeu a fost și de data aceasta cu mine.

În tot acest timp prof. dr. Pavel Chirilă m-a susținut din toate punctele de vedere (spiritual, cu tratamente și moral), este omul prin care lucrează Dumnezeu, omul care iți spune că doar Dumnezeu știe câte zile mai are omul de trăit, este omul care m-a încurajat de cate ori simțeam că nu mai pot, un om cum rar întâlnești iar pentru asta mă rog la Dumnezeu să trăiască mulți ani sănătoși.

De câteva luni situația a început să scape de sub control, markerii tumorali au început să crească spectaculos, corpul nu mai răspunde la chimioterapie și durerile să mă pună la pat. Au trecut 4 ani și 8 luni de când am metastaze, dar mi-am propus că indiferent de cuvintele scrise pe o foaie de hârtie sau ce doctor a pus parafa, în mine încă mai stă puterea de a le schimba și să lupt mai departe.

Din păcate timpul este în defavoarea mea, pe lângă durerile greu de suportat din cauza metastazelor osoase, marți 13 noiembrie 2018 am primit rezultatul la RMN, un rezultat greu de acceptat… metastaze cerebrale. Nu mă rog pentru o viață ușoară, mă rog să-i rezist greutăților ei.

Trebuie să găsesc calea de-a merge mai departe și să mă vindec, iar pentru asta am nevoie de sprijinul tuturor. Din păcate costurile tratamentului din Germania țintit pe boala mea care m-ar ajuta să mă tratez se ridică la suma de 40.000 euro, o suma care este mult prea mare pentru venitul meu.